 |
| Nicanor Căsăndruc - com. Coțușca, jud. Botoșani |
DORINȚĂ
Dacă ți-aș auzi chemarea,
M-aș strecura în visul tău,
Apoi m-aș contopi cu marea
Iar tu să fii doar țărmul meu.
Cu valuri albe, înspumate,
Aș mângâia tot trupul tău,
Ți-aș dărui algele toate
Să-ți faci din ele curcubeu.
La gât, să-ți pun șirag de perle,
Să te-aranjez doar cum vreau eu,
Și pe la mâini, din scoici, inele,
Făcute doar de Dumnezeu.
Și din meduze, o cunună
Să fii așa frumoasă rău,
Bătută-n strop cu praf de lună,
S-o porți pe capul tău mereu.
Să te stropesc cu vreo furtună
Fiindcă nisipu-i părul tău,
Și să sărut a ta făptură
Cum știe numai valul meu.
Așa gătită și frumoasă
Vom sta îmbrățișați pe veci,
Vom invita la nunta noastră
Doar pescăruși și lilieci.
Marea și țărmul de când lumea,
Au fost mereu nedespărțiți,
Aș vrea și noi să fim totuna
În astă formă
contopiți.
FEMEIA
E ziua ta, femeie! De ce oare n-ar fi?
Să fii sărbătorită în fiecare zi!
Nimic nu-i mai frumos decât a ta făptură!
Tu stăpânești o lume cu raza ta de lună!
Ești zâna noastră bună de pe acest Pământ.
Ești miezul fericirii și visul cel mai scump.
Convinși că fără tine nici nu am exista,
Toți ne dorim s-avem pe veci iubirea ta.
Ești unică, femeie, doar tu poți procrea:
De n-ai fi tu, și viața pe loc ar dispărea.
E clar că fără tine noi nu suntem nimic,
Îndemnul tău ne-a dus chiar și la fruct oprit.
Fiorul cel mai dulce al dragostei împarți
De nu ni-l dai, murim, ca niște răi, drogați.
Trăim sub vraja ta în zilele lumești,
Tu poți să iști războaie dar și să le oprești.
Bărbaților li-i teamă măcar să recunoască
Că voi sunteți vitalul în existența noastră.
De ce mereu încearcă oare să cucerească
Reduta fericirii din lumea femeiască?
Așa că-n încheiere, eu ca bărbat, vă spun
Cine mă contrazice e beat, sau chiar nebun:
Eu venerez femeia ca pe ceva divin.
Dar cine n-o va face, o să sfârșească-n chin!
E ZIUA TA
Aș vrea sa-ți dăruiesc în fiecare zi o floare,
În fiecare seară, o stea din carul mare,
Și dacă într-o zi, acestea se termină,
Eu am să-ți dau, pe rând, copacii din grădină.
Am să-ți aduc și luna dacă vrei,
Parfumu-îmbătător al florilor de tei,
Câmpii și munți ți-aș pune la picioare,
Să dăinuie-n timp iubirea noastră mare.
Dragostea noastră mare, rămână nepătată,
Mereu să înflorească, să țină viața toată,
Cu fericirea-n inimi să facem legământ,
Să fim nedespărțiți în cer și pe pământ!
Să-i dezmințim pe cei ce cred în despărțire
Lăsând o lume-ntreagă tăcută de uimire.
Iar plânsul tuturor să-l transformăm în râs
Și soarele să uite că merge spre apus.
Cuprinși să ne scăldăm în baia de noroc
Și fluturi albi să-ți joace în părul tău de foc,
Pe-al infinitului altar sădind doar cifra opt,
Să facem sentimentul să fie reciproc.
Cu sărutări fierbinți s-ajungem pân-la sfinți,
De-atâta dăruire să fim și noi uimiți,
Și setea de iubire să nu se mai termine,
Să-nvețe-a se iubi întreaga omenire.
Asta-ți doresc, femeie, cu drag de ziua ta:
Iubire, fericire, toată dragostea mea!
Îți mulțumesc din suflet că pot ca să te am
Și Domnului că te-a făcut din coasta lui Adam!
