Poeți contemporani: Dumitru Ichim - poezii de iarnă

Dumitru Ichim - Kitchener, Ontario

PRIMUL BRAD DE CRĂCIUN

Bradul crescuse în odaie,
așa,
peste noapte,
mare
până-n colindul de sus
al icoanei.

Dimineața,
mirosea ca-n pădurea din basm
cusută cu acul din cetini,
iar darurile
pe care
craii
din răsărit le-au adus,
străluceau pe toate crengile,
aplecate
ca genele obosite de somn
ale copiilor,
colbăite de vise.

Icoana
era încă plină
de îngeri, de păstori și de magi,
dar cu toții
se-nțelegeau doar prin șoapte,
că-n legănușul Ei de lumină
Pruncul adormise
lângă bradul crescut în odaie,
așa,
peste noapte!

ULTIMUL BRAD DE CRĂCIUN

Mă voi preface că dorm,

iar bradul,

ce-ar fi putut să-mi fie carte,

o să mă ia

de partea cealălaltă

din departe,

pe-un drum mai scurt,

dar spre cărare multă.

Și o să-mi zică:

''Nu deschide ochii!

Visele

numai așa se ascultă,

precum sărutul

și poemele lui -

nescrisele.

Vom ajunge după apusul magilor

și al păstorilor...

Spre Eghipet, pe drum o să-ți spun

cum Irod a tăiat pe fratele meu -

primul tău brăduț de Crăciun.''

LIMBA FULGILOR DE NEA

Iți amintești ninsoarea de Crăciun,
după solemnul cu: ''In vremea-aceea...'' ?
Pe-atunci și brazi și pruncii lor
vorbeau asemeni ca și noi
pierduta limbă-a fulgilor.

Și tâlcul ca o pasăre
zbura albastru prin tăceri,
până-n străfund
tăcerilor.
Să fie înger clopotul de brad
nins se lăsa și înflorea cu noi
pierduta limbă-a merilor.

Îți amintești scrisoarea de Crăciun
după solemnul cu: ''In vremea-aceea...'' ?
Azi bradul e cu noi, dar pus în colț;
pe tăietura lui cum de uitarăm cheia?
Ne-ar fi deschis acel atunci din taine,
fluent vorbind în limbi de fulgi și măr
ce ning și astăzi ca în vremea-aceea,
dar pe cărări pierdute și pe haine.