Din infinitul de iubire

Din infinitul de iubire
un stop mi-ar fi suficient,
să am în suflet mulţumire,
şi echilibru permanent.

Ce est-un strop? E mai nimic,
ceva cantitativ neînsemnat,
care înlătură puternic,
durerea resimţită altădat.

Să crescă însă-ncet, imens,
ca valul ce loveşte ţărmul
când vântul furios l-a-mpins,
s-ajungă unde-mi este dorul.

Îmi arde inima-n iubire
cu jarul înteţit imediat,
doresc un strop de fericire,
în dragostea-mi far' de păcat.

Din infinitul de iubire,
dă-mi Doamne picul cel dorit,
s-alung-acea nefericire,
unindu-ne-n amorul infinit.

Fulgi din cer or să se cearnă



Sunt Grivei, cățelul mic,
despre puf nu știu nimic,
mama nu mi-a spus că puful
o s-acopere Pământul.

Vai cât este de lucios
și în aer, și pe jos!
Spune! Ce să fie oare,
că nu este de mâncare?

Când pe nas fulgi poposesc,
de căldură se topesc,
iar când merg, puful cel rece
prin lăbuțe frigu-mi trece.

Și de n-am la gât fular,
cizme și mănuși măcar,
mă va prinde o răceală
de n-o să mai merg la școală.

Vai! Cât este de frumos
și în aer, și pe jos!
Mi-a spus tata că e iarnă,

Focul iubirii se contopește cu focul creației, devenind o forță mistuitoare. Acest lucru îl resimțim mai cu seamă primăvara, când totul renaște.
Viorel Muha spunea: „Contopirea prin iubire este o înălţare la care puţini ştiu să ajungă, iar... şi mai puţini, să înţeleagă acest mister!”
După mine, misterul ne trezește sentimente și trăiri speciale, ne incită și ne stârnește curiozitatea.
Primăvara, sufletele noastre reîntineresc, se primenesc, și se deschid către frumos și iubire.
Toți suntem darnici. Toți începem a dărui necondiționat din sufletul nostru semenilor. Toți vibrăm. Toți devenim fii Creației, de multe ori ne conșientizând că, fără să vrem poate, evoluăm deschis pe drumul identității cu Tatăl ceresc.
Asta este starea noastră normală, înscrisă adânc în ADN.
Ar trebui să rămânem aici! Ar trebui să ne trezim! Acum este momentul să fim noi, cei reali, fără să ne fie teamă să ne arătăm adevărăta față.
Trezirea către Spiritul nostru este emoţionantă, dar şi tulburătoare – cel puţin din punctul de vedere al ego-ului nostru – astfel încât uneori suntem tentaţi să continuăm ca şi cum totul ar fi fost la fel. Odată ce procesul de trezire începe, totuşi, nu îl putem ignora prea mult. Întocmai ca o fisură într-o uşă care se deschide spre o cu totul nouă parte a fiinţei noastre şi spre Universul în care locuim, noi suntem în cele din urmă constrânşi să observăm ce aspecte ascunse ale vieţii ne atrag, ne cheamă.
Vom simții noi posibilităţi în viaţă.
Este ca și cum cum ne-am trezi dintr-un vis fără sfârşit, și am începe să privim lumea cu alţi ochi, regăsindu-ne simţul curiozităţii. Am începe să ne întrebăm, poate pentru prima dată, dacă într-adevăr există mai mult decât putem vedea cu ochiul liber, şi dacă da, să vrem să ştim despre ce e vorba!
În fiecare an, primăvara sădește în sufletele noastre fericirea. De noi depinde dacă ne pregătim bine terenul ca aceasta să germineze și să crescă.
Bine ar fi să învățăm să îndepărtăm buruienile: mândria, ura, invidia, rivalitățile din orgoliu, furia, discordia, calomniile și bârfa, pentru că toate acestea, cu siguranță, vor înăbuși din fașă fericirea de care ne-am putea bucura.
O seară plină de fericire, vă doresc!

„Îndraznește să trăiești viața pe care ai visat-o pentru tine. Mergi înainte și fă ca visele tale să devină realitate” - Ralph Waldo Emerson

Capacitatea de a visa și de a lupta ca să obținem ce dorim, e un dar extraordinar. Oamenii care au îndrăznit să viseze, și nu s-au lăsat doborâți de împrejurări, au schimbat viața lor și pe a celorlalți.

Viața este frumoasă și merită trăită!

Împărtășirea Iubirii nu te va face niciodată slab, ci din contră. Te va înălța. Te va binecuvânta. Nu contează dacă cel de lângă tine îți răspunde la fel, tu mulțumește-i pentru oportunitatea minunată de a simți iubirea înăuntrul tău și de a o lăsa să te înalțe și să te binecuvânteze. Iubirea nu te face niciodată inferior.

Împărtășirea ei, nemaidorind nimic în schimb, te face cea mai puternică persoană.

O zi plină de fericire!

 



Călător pe praf de stele
trăiesc dorurile mele,
scriu cuvinte şi dezleg
vise ţes într-un întreg.
Nu mă satur de colind
galaxia mea e-n gând,
ziua doar mă pregătesc
cum la noapte o s-o iubesc.
Călător sunt zi şi noapte,
aud ale sale şoapte,
le percep ca o chemare
spre dragostea mea cea mare.
Fug, alerg cum fuge gândul,
ocolesc întreg Pământul,
spre iubirea mea cea dulce
ce-a rămas, nu se mai duce.
Călător pe praf de stele
trăiesc dorurile mele,
împlinind noapte de noapte
dragostea cântată-n şoapte.