În goana trenului prin gară
rămas-a praful gri, difuz,
ce-n rotocoale-ncet coboară,
lăsându-mă trist și confuz.
A fost o clipă indignată
şi gara, dar şi mintea mea,
plimbând privirea-mi obosită
am vrut ca trenu-n loc să stea.
În lungul drum spre ţinta lui,
ţâşnit-a scurt din al său loc,
trecând bariera timpului
s-aducă-n Lume alt noroc.
În goana lui, doar pentru-o clipă,
a şuierat din nou prelung,
pe-obraz, o lacrimă în pripă
se scurge-alene, şi eu plâng.
Şi-a mai trecut un tren prin gară,
şi-am mai trecut o clipă din prezent,
oftez mereu... a câta oară
se-ascute dor, în pieptu-mi, lent?
