Asta-i vremea

 

Asta-i vremea care-mi place,

când din cer fulgii sosesc
și-n rafale vântu-i duce,
iar fețele-ncremenesc.

Vântul aspru biciuește,
eu cu sufletu-l primesc,
totul este de poveste,
frigul iernii îl iubesc.

Asta-i vremea când măicuța
mi-a dat viață de trăit,
într-o zi când dimineața
Iarna mi-a spus: Bun venit!

Asta-i vremea cea lumească
unde sufletu-mi plutește,
ca pe iarnă s-o vestească
cu onoruri ca-n poveste.

Asta-i vremea care-mi place
când din cer fulgii zglobii,
aduc, sub cerul ce tace,
bucurii pentru copii.

Văd fulgii cum valsează,

Ce dor mi-a fost de tine
și cât te-am așteptat!
Doar cerul poate spune
cum de s-a întâmplat.

Deschis-a calea dreaptă
și din eter coboară,
la ruga-mi înțeleaptă,
fulgi argintii ce zboară.

Ce dor mi-a fost de tine!
Un an te-am așteptat
să vii din nou pe la mine,
miracol s-a întâmplat.

Văd fulgii cum valsează
și-n hora lor mă-ncing,
pe sol ei se așează,
dansez cu ei prin crâng.

Ce dor mi-a fost de tine!
Slăvită fii în cânt!
Ești Zâna mea cea bună
și Iarnă pe Pământ.

Cuib de rândunică

Sub strașina de la casă,

două rândunici grăbite

împletesc crăcuțe multe,

de nimica nu le pasă.

Nu au timp nici de odihnă,

cară lut, apă și pene,

zămislesc mortarul bine

ca pe veci casa să țină.

Înc-un pic și totu-i gata,

vor avea căminul lor,

și-n curând mamă și tată

vor da hrană puilor.

Voi, s-aveți grije de ele,

cuibul să-l păstrați intact,

c-alfel este un păcat

ce la casă-ntoarce rele.

Fulgi din cer or să se cearnă

Sunt Grivei, cățelul mic,

despre puf nu știu nimic,

mama nu mi-a spus că puful

o s-acopere Pământul.

Vai cât este de lucios

și în aer, și pe jos!

Spune! Ce să fie oare,

că nu este de mâncare?

Când pe nas fulgi poposesc,

de căldură se topesc,

iar când merg, puful cel rece

prin lăbuțe frigu-mi trece.

Și de n-am la gât fular,

cizme și mănuși măcar,

mă va prinde o răceală

de n-o să mai merg la școală.

Vai! Cât este de frumos

și în aer, și pe jos!

Mi-a spus tata că e iarnă,

fulgi din cer or să se cearnă.

Gând pentru mama

De câte ori măicuţă
la tine mă gândesc,
mă prinde dimineaţa
şi-ncerc să-mi definesc,
cum ai făcut tu viaţa
să-ţi fie minunată,
şi clipa fericită
să vină deîndată?

Ce strategie mamă,
ce farmec ai de placi?
Cum viaţa-ţi nu-i o dramă,
pe toţi tu îi atragi?
Şi cum de poţi tu oare
pe toţi să îi subjugi?
Spune-mi misterul care
te face să-i învingi.

Cum te ridici tu oare
şi cum tu te cobori,
când stai cu fiecare
de vorbă uneori?
Te rog să-mi dai tărie,
ca tine vreau să fiu,
să-mi umplu-n bucurie
cugetul meu cel viu.

De multe ori măicuţă
la tine mă gîndesc,
ştiu că eşti necăjită,
dar sincer te iubesc.
Poate că soarta vieţii
n-a fost aşa de bună,
şi-n anii tinereţii
a vrut să mă răpună.

Dar uite-acum năravul
departe s-a tot dus,
nu mai fac pe grozavul,
mândria mi-a apus.
Şi azi aş vrea mămică,
trezit din visul meu,
să vezi cum mă ridică
voinţa ta mereu.

Cu păr bălai şi ochii
frumoşi ca nişte stele,
obraji ca două rodii,
m-ai scos din doruri grele.
Vorbind cu voce-ţi calmă
m-ai dojenit mereu,
să îmi schimbi a mea karmă
slujind pe Dumnezeu.

Şi îmi spuneai mămică
să merg pe drumul drept,
căci viaţa-ţi se ridică
de-nveţi, şi eşti deştept.
De câte ori măicuţă
la tine mă gândesc,
de drag că mi-ai dat viaţă
îţi spun că te iubesc.

Buburuza

 

Este mică și pătată
primăvara, vara toată,
roșie-i cu puncte negre
florile ca să dezmierde.

Tu privind de sus la floare
cu ochiul larg a mirare:
zici: - Ce pictură îndrăzneață
ni se desfășoară-n față?

E gingașă, delicată,
de vânt este alintată,
merge-ncet și legănat,
nu-i vezi graba la călcat.

Dragă le este la fete
c-apoi, sfetnic bun le este
căci pleacă și le vestește,
măritiș ca în poveste.

Este mică și pătată
buburuza noastră dragă,
cu roșu-i ea ne încântă,
iar mereu fetele-i cântă:

Buburuză, ruză,
unde-n grabă vei zbura,
acolo m-oi marita,
și casa mea voi avea.

Greierele și furnica

Este și ea frumușică,
lumea zice că-i prea mică,
fără frică ea se mișcă,
de nu ești atent te pișcă.

Măi! Și-aleargă în răzor,
trebăluiește de zor,
cară, împinge, iute trage
boabele, dar nu le sparge.

Când nu poate, se-opintește,
stă un pic, se odihnește,
bobu-n deal să-l urce iute,
lângă celelalte sute.

Până când cămara-i plină
nu trebuie să-i faci vină,
uite-acuși iarna sosește,
de-aia ea nu prididește.

Numai atunci ea va sta,
cuminte, în casa sa,
pe fereastră va privi,
cum zorile s-or ivi.

Are însă un vecin,
zălud ca un arlechin,
care veșnic nu-i dă pace,
pleacă, dar mereu se-ntoarce.

- Hai, te rog dragă furnică,
dă-mi și mie-ntr-o ulcică
niscaiva boabe de grâu,
zgârceniei punei frâu!

- Tu de ce nu ai muncit?
Din seară la răsărit
toată noaptea ai cântat.
Ce să zic? Halal bărbat!

Greierașul rușinat
capul în piept a lăsat,
și-a promis că va munci,
nicicând nu va mai cerși.

Iarna-n pom s-a abătut

Iarna-n pom de-acum se-abate,
sufletu-i rămâne gol,
ramurile-s înghețate,
vântul, frigu-i dau ocol.

N-au rămas pe ram nici frunze,
vântul șuieră prelung,
s-a stricat cuibul de berze,
crângul, nu mai este crâng.

În curând albul zăpezii
un tablou de vis pictează
cu penelul viu al iernii,
pomul doarme și visează.

Moartă e natura toată
și-n tăcerea nopții albe,
crivățu-i stăpân pe soartă,
v-a-mbrăca pomul în salbe.

Ziua-i scurtă, noaptea lungă,
iarna e un lucru bun,
pomul n-are să se ducă,
ci va fi un pom străbun.

Iarna-n pom s-a abătut,
ciclul vieții nu-i înfrânt,
pomul nu se dă bătut
cât trăiește pe pământ.





Dorință

Câte stele-s norocoase
eu le vreau jos, pe Pământ,
să ne stea veșnic aprinse
sufletele luminând.

 

Toate strălucesc în noapte
când cerul este senin,
astăzi sper, cerând în șoapte,
să ne spună: - Am să vin!

 

Măcar una să coboare
când sortită clipa este,
să deschidă iar iubire
cu razele-i dând de veste.

 

Câte stele luminează
drumul pe Pământ, știut
și din ceruri lung veghează
dragostea, și-al meu sărut.

 

Toate-s predispuse clar
să-și urmeze-al lor destin,
luminând precum un far
inimi, unite-n sublim.

 

Pentru fiecare una
rezervată e în parte,
să-i vegheze lângă Lună
dragostea, în miez de noapte.