Departe eşti copilărie, versuri Constantin Gavrilescu

Departe eşti copilărie
şi cât de-aproape totuşi eşti
în iarna care ne îmbie
spre lumi frumoase ca-n poveşti.

Mă uit acum pe geam afară
cu ochi miraţi şi larg deschişi,
cum fulgii lin în aer zboară
în jocul lor frumos, destinşi.

La dansul lor galeş privesc,
iar ritmul lor alert mă cheamă
să-i simt atunci când se-nteţesc,
topindu-mi-se-ncet în palmă.

Departe sunt acum de lumea
când alergam de zor voios
în lung şi-n lat mai toată vremea,
prin neaua așternută jos.

Mă-ntorc acum cu nostalgie
în timpul când copil eram,
trăind cu-aceiaşi bucurie
minunea iernii de la geam.

Departe eşti copilărie
şi cât de-aproape totuşi eşti
în iarna care ne îmbie
spre lumi frumoase ca-n poveşti.

Să fii pe veci iubita mea, versuri Constantin Gavrilescu

Deschisă-o să te las ferestră,
să-mi intre dorul tău iubire,
să-mi fie-n suflet, ca şi-n glastră,
un trandafir ca o minune.

Tu laşi privirea să pătrundă
spre efemerul larg, lumesc,
de acolo, din eter să vadă,
că visul nopţi-l îndrăgesc.

Un mugur dulce de iubire
a încolţit în mintea mea,
numai să vrea a ta simţire
să fii pe veci iubita mea.

Deschisă o s-o las mereu
să intre dorul tău la mine,
fereastra sufletului meu,
să fie veşnic pentru tine.

Eu las amorul să-ncolţească,
esenţa dragostei lumeşti
în suflet înfocat să-mi crească,
ca tu pe veci să mă iubeşti.

Azi, nu mai vreau nimic din viaţă, versuri Constantin Gavrilescu

Azi, nu mai vreau nimic din viaţă,
Stau bine-n carapacea mea,
Sunt mulţumit, natura mă răsfaţă,
Şi-mi dă ce ieri, iubita nu-mi dădea.

Nu vreau a spune că mi-e bine,
Dar nu duc lipsă de nimic,
Sunt fericit şi făr' de tine,
Iubirea astăzi s-a topit timid.

Nu vreau să-ntoarcă timpul înapoi,
Şi nici să spui o clipă că am vrut,
Să fim din nou iar amândoi
Vrăjiţi de un amar sărut.

Nu vreau nimic din ce-am avut cândva,
Rămână totul simplu vis de-o noapte,
Iar dacă totuşi s-ar schimba ceva,
Un nou amor aş vrea s-alint în şoapte.

Azi, nu mai vreau nimic din viaţă,
Stau bine-n carapacea mea,
Natura-mi spune că-ntr-o dimineaţă,
În inimă, un alt om voi purta.

Aşa ai fost ... , versuri Constantin Gavrilescu

Aşa ai fost de când te ştiu,
Cu vânt în păru-ţi tineresc.
Nu pot a sta fără să scriu,
Că anii trec... nu se opresc.

Privea şi soarele la tine,
Cu raze gingaş te-alinta,
Iar eu doream de a-ţi rămâne
Alături, toată viaţa mea.

Aşa ai fost de când te ştiu
Frumoasa visurilor mele,
Nu pot a sta fără să-ţi scriu,
Că eşti ca luna între stele.

Priveam la lună şi la tine,
Privea şi luna către noi,
Priveai şi tu şăgalnic către mine,
Iubirea se-nfiripă-n doi.

Aşa ai fost de când te ştiu...
Trecut, prezent în doru-mi viu
Nu pot a sta fără să-ţi scriu...
În suflet mi-as sădi pustiu.

Ce e amorul?, versuri Constantin Gavrilescu

Ce e amorul?
E fericirea sufletului ce se-nalţă
Când e iubire pentru-o viaţă,
Lăsând aprins în inimi dorul.

Din jarul dragostei curate
Se-ncinge focul, iar privirea,
Contemplă-n clipă fericirea,
Ce vrea ca să rămână în eternitate.

Ce e amorul?
E jar aprins şi e dorinţă,
Ce-ţi freamătă întreaga fiinţă,
Când dezgolit se lasă trupul.

Pătrunde viaţa-n contopire,
Prin amalgamul de mişcare,
Se va mai naşte iar o floare
Să crească, pentru a dărui iubire.

Ce e amorul?
E suflul ce aduce împlinire,
Şi bucură întreaga fire,
Ştergând din cerul sufletului norul.

Nimic nu este nou sub soare,
De mii de ani e-n legea firii,
Ca pradă să te laşi iubirii,
Cu patimă şi cu ardoare.

Sunetul iubirii, versuri, Constantin Gavrilescu

Din ritm de muzică răsare
Nemuritorul şlagăr mult iubit,
Ce se înalţă către cerul mare
Pe loc el devenind un mare hit.

Prin voce dulce cristalină,
Fiori fierbinţi în inimi el degajă,
Emoţia transmisă-o să rămână,
De-a pururi prinsă ca-ntr-o vrajă.

Şi ca mereu... de fiecare dată,
Să nu vă fie cu mirare,
Că şlagărul născut odată,
Rămâne-va o încântare.

Din ritmul muzicii răsare,
Nemuritorul şlagăr - hit.
În galaxia sunetelor oare,
Nu este germen de iubit?

Pe boltă când apare Luna
Îndrăgostiţi se-nlănţuie în dans,
Ce vor aşa ca să rămână-ntruna
Pe drumul vieţii pas cu pas.

Răsună sunetul iubirii
În inimile-aprinse de amor,
E însă-şi într-o lege-a firii
În suflet el s-aprindă tainic dor.

Ochii tăi, versuri Constantin Gavrileascu

Ochii tăi...
sunt inima mea,
flămândă de a pătrunde
prin vene, în ritm accelerat.

Ochii tăi...
au puterea
iubirii, de a deschide
fiorii dragostei făr'de păcat.

Ochii tăi...
sunt visarea
din noaptea dragostei, unde
iubire veşnică am jurat.

Ochii tăi...
sunt pulberea
de stele care cade
pe amorul mult visat.

Ochii tăi...
au puterea
magică, verde,
de a lecui amorul neâmpăcat.

Să n-aveţi teamă de-a iubi, versuri Constantin Gavrilescu

Vă las să pribegiţi prin stele
S-alegeţi calea pentru vise,
În nopţi, să croşetaţi dantele,
Din iţe de amor să faceţi plase.
Să împletiţi din dragoste poveşti
Cu Feţi frumoşi, Ilene Cosânzene,
Pe bolta cerului să vă plimbaţi,
Să prindă cheag iubirea care vine.
Vă las imaginaţia să zburde
Când cerul nopţii este făr'de nori,
Luceafărul şi Luna pot doar vede
Cum liberi sunt ai dragostei fiori.
Să n-aveţi teamă de-a iubi.
Pe cer sunt îngeri ce vă ocrotesc,
Atunci când Luna doarme liniştit,
În răsăritul zilei, asta ei doresc.
Vă las să pribegiţi prin stele,
Indiferent de calea ce-aţi ales,
Şi chiar de dorurile-s grele,
Să nu uitaţi de-amorul ce-aţi cules.
Răsune-n noaptea care vine
Cântul iubirii care a rămas,
Regina nopţii ne va spune
Tumultul dragostei, în fiecare ceas.

Visele sunt vise, versuri Constantin Gavrilescu

Da. Visele sunt vise...
Din noapte vin şi-n noapte pleacă,
Nu toate sunt însă frumoase...
Cum oare Doamne să ne placă?

De pe tărâmuri neumblate
Ne-aduce vântul uneori furtună, noapte,
Ce ne răstoană-n nopţile deşarte,
Din care suferinţă-o să rămână.

Căci are şi norocul un sfârşit...
Dacă prin viaţă treci şi n-ai iubit,
Rămâne-n urmă visul ne dorit
În toamna amintirilor, la asfinţit.

Totul în viaţă este trecător...
Făr' de speranţă, fără visul cel de taină,
Este păcat să treci prin viaţă fără dor,
Căci doamna cea cernită te va lua sub haină.

Numai să vrei, versuri Constantin Gavrilescu

Uneori,
ochii par să plângă
de fericirea împlinirii.
Tu, ai zărit că lacrima
ce se prelinge-ncet
curgând din adâncuri,
încearcă să convingă
punând pecete
cu sărutul iubirii.

Uneori
pasiunea,
lasă gurii flămânde
să atingă focul.
Numai să vrei,
pe cărări de iubire
să laşi deschisă
uşa bucuriei,
să îţi pătrundă sufletul,
într-o dulce agonie.

Fata morgana, versuri Constantin Gavrilescu

Trăiesc o dramă. Un coşmar.
E doar un vis? Nu am habar.
Alerg pe câmp dar nu am ţintă.
Ce poate fi? Ce mă frământă?

Nici orizontul nu mai este
ce-a fost odată o poveste.
Priveam în zare cu speranţă
că voi găsi o altă viaţă.

Căci orizontul care-i infinit,
mereu mi-a dat speranţă de iubit.
Spre el m-am dus, însă m-a amăgit,
fiind imens, şi fără de sfârşit.

E ca-n deşert de la căldură.
Te simţi sfârşit, dar nu se-ndură,
iluzia te trage molcom către ea;
Fată morgană care nu te vrea.

Traiesc o dramă. Un coşmar.
E doar iluzie netoată...
Fata morgana este un calvar,
La ea nu vei ajundge niciodată.

Născut-ai fost ca să iubeşti, versuri Constantin Gavrilescu

Zâmbind vom spune că e bine
că te-ai născut ca să iubeşti,
de nu e dragoste pe lume
este păcat să mai trăieşti.

Putem avea întreaga viaţă
iubiri de vis nepământeşti,
ce ne-or trezi de dimineaţă
ca trupul iar să-mi dăruieşti.

Şi tot aşa noapte de noapte
trăind emoţii pământeşti,
să spunem iarăşi printre şoapte
născut-ai fost ca să iubeşti.

Iar eu mereu privind la tine
frumoasa mea ca din poveşti,
să îmi doresc de-a fi cu mine,
ca sufletul să îmi tămăduieşti.

Am fost cândva... , versuri Constantin Gavrilescu

Am fost cândva-ntr-o viaţă anterioară
Cel mai frumos boboc de trandafir,
Într-un serai unde căldura te doboară,
Sunt mândru că am apărut pe fir.

Din mângâierea caldă-a razelor de soare
Am prins de-ndată viaţă şi culoare.
Şi-ncet, încet, sub aripa ocrotitoare
Crescut-am repede, frumos şi mare.

N-a fost uşor, dar am crescut cu fală
Pân' să fiu rupt şi dus la şcoală.
M-au tot pândit primejdii, dar am triumfat,
Ţepii mi-au fost soldaţi, şi ei m-au apărat.

M-a apărat seraiul de vântul cel turbat,
Ploaia acidă, grindini, nu m-au afectat.
Pe mine toţi m-au îngrijit cu sârg,
Nu m-au tăiat spre-a fi vândut la târg.

Am fost cândva-ntr-o viaţă anterioară
Cel mai frumos boboc de trandafir.
Şi-am să-mi păstrez candoarea ca şi odinioară,
Minunea denumită, boboc... de trandafir.

Ca un orfeu, versuri Constantin Gavrilescu

De dragoste vom ţine cont mereu,
vom înflorii în suflete tandreţea,
la fel ca fiul tracului, Orfeu,
cu lira, noi vom alunga tristeţea .

Să n-alergăm prin viaţa limitată,
gonind bezmetici şi convinşi,
că vom găsi iubire-adevărată
de care noi apoi să fim învinşi.

Dar cine ne va spune cum e bine
sau care este calea de urmat,
când drumurile par a ne rămâne
enigme, iar gândul este-nceţoşat?

Anevoios, mergând tot înainte,
luptând cu vremea-n pasul ei ştiut,
vom duce greul, paşnic şi cuminte,
ştiind până la urmă... ce am vrut.

De dragoste vom ţine cont mereu,
şi-o vom trăi în inimi cu tandreţe,
şi tot la fel, mereu, ca un Orfeu,
din liră, vom cânta în frumuseţe.

Am găsit iubirea, versuri Constantin Gavrilescu

Nu pot acum decât să spun,
că vin cu vântu-n adiere,
să-aduc din lume ce-i mai bun,
atunci când dragostea mi-o cere.

Printre şuviţe-ţi voi şopti,
curate vorbe de iubire,
până ce tu vei aţipi,
în linişte şi mângîiere.

Va fi fiorul aşteptat
de amândoi de-a lungul vieţii,
şi-al dragostei făr'de păcat,
ce s-a-ntâlnit din voia sorţii.

Nu pot să neg al meu destin,
cum nici destinul nu mă neagă,
şi-mi dă ca să trăiesc din plin,
în viaţă fericirea-mi dragă.

Acum când soarta a decis
să mă-ntâlnesc cu fericirea,
nu mai pot spune că e vis,
pot spune... am găsit iubirea.

Sus pe val, versuri Constantin Gavrilescu

Sus pe val, un strop zâmbeşte,
marea-i agitată toată,
vântul chiar de nu gândeşte
nu îi pasă de-a lui soartă.

Il ridică şi-l coboară...
când e sus, şi când e-n mare,
îi dă şansă bunăoară
să zâmbească până moare.

El, din creastă vede totul,
priveşte duios la mare,
până să sărute ţărmul
lung se uită şi în zare.

Sus pe val, stropul atinge
ceru' albastru maculat,
iară vântul îl împinge
către ţărmu-ntunecat.

Se menţine sus pe creastă
şi se joacă la chindii,
cât e viu, şi până moare,
ne-aduce doar bucurii.

Încet pe ramul de cais, versuri Constantin Gavrilescu

Constantin Nicolae Gavrilescu România A înflorit ca într-un vis o mică floare albă, cum doar în pomul de cais o vezi prinsă în salbă. Privirea-mi zburdă către ea şi o cuprind cu gândul, o las însă pe rămurea să o alinte vântul. Încet, pe ramul de cais, bobocii dau în floare, petale albe şi-au deschis, ce strălucesc în soare. Pe mândra mea eu o petrec să vadă floarea albă, şi-albinele ce zboar-n cerc cât ziua e de largă. A înflorit ca într-un vis o mică floare albă, curând va fi ca-n Paradis în astă Lume dragă.

Mi-e dor, versuri Constantin Gavrilescu

Mi-e dor de concediu
şi-aş vrea să-l petrec,
cu-amoru-n preludiu
în joc să mă-ntrec.

Să simtă iubirea
ce zace în mine,
că iarna e vremea
când dragostea vine.

Mi-e dor de plecare
la munte, vrăjit,
de dragostea mare
ce m-a împlinit..

De-alei troienite,
sub cerul din noapte,
de vise-mplinite
prin tandrele-mi şoapte.

Mi-e dor de-un concediu
cu zile senine,
să-mi fie remediu
în dorul de tine.

Am lăsat a mea iubire, versuri Constantin Gavrilescu

Drumu-i greu şi lung îmi pare
Când mă-ntorc din nou în ţară,
Am lăsat a mea iubire
Scumpa-mi mare, dar mă doare.

Marea e a mea mireasă
O iubesc de când mă ştiu,
Când mă-ntorc la mine acasă
Fără ea va fi pustiu.

Ce-o să fac atunci când noaptea
Mă voi duce la culcare?
Pân' să adorm, unde-i e şoapta?
Unde-i vuietul ei mare?

Drumu-i greu dar am plecat,
Făr' de-a ei îmbrăţişare,
Dar sunt însă împăcat,
I-am furat o sărutare.

Într-a zilei strălucire
I-am şoptit timid în glas:
Te iubesc. Rămâi cu bine!
Am plecat... tu, ai rămas.

Dacă valu-ar povesti, versuri Constantin Gavrilescu

Dacă valu-ar povesti
Ce bătut de soartă este,
Viaţa-ntreagă am citi
Doar a valului poveste.

El de vânt nu se fereşte
Şi se lasă-n voia lui,
Chiar de vântul îl loveşte
Şi-l zdrobeşte-n joaca lui.

Că e iarnă, că e vară,
Că e frig sau că e cald,
Nimic valul nu doboară
El se repliază-n fald.

Vâsla-l bate cu blândeţe
Barca însă-l taie-n două,
La vapor de-i dă bineţe,
Cu elicea-l sfarmă-n nouă.

Când furtună e pe mare
Se-nfoiază, se zbârleşte,
Şi-a lui mare revărsare
Doar la mal se potoleşte.

Dacă valu-ar povesti
Ce bătut de soartă este,
Viaţa-ntreagă am citi
Doar a valului poveste.

Ard în văpăi a mele gânduri toate, versuri Constantin Gavrilescu

Ard în văpăi a mele gânduri toate,
cu jarul dragostei din tinereţe,
timp mai avem să fie împletite,
să nu rămână loc pentru tristeţe.

Când Doamne timpul a trecut? Nu ştiu.
Gânduri au fost, dar astăzi nu mai sunt,
s-au spulberat cu vântul în pustiu ...
c-aşa e viaţa noastră pe Pământ.

Ard în văpăi zile de pacoste,
se-amestecă cu timpul ce-a trecut,
revin, cu şi mai multă dragoste,
dorind să am deja, alt început.

Din toamnă-mi voi trăi povestea
cu dor, şi plină de entuziasm,
şi voi reîncepe iarăşi dragostea,
ce-mi ţine acuma inima în spasm.

Ard în văpăi a mele gânduri toate,
cu jarul dragostei din tinereţe,
căci timp avem să fie împletite,
din nou duios, cu multă frumuseţe.

Din infinitul de iubire, versuri Constantin Gavrilescu

Din infinitul de iubire
un stop mi-ar fi suficient,
să am în suflet mulţumire,
şi echilibru permanent.

Ce est-un strop? E mai nimic,
ceva cantitativ neînsemnat,
care înlătură puternic,
durerea resimţită altădat.

Să crescă însă-ncet, imens,
ca valul ce loveşte ţărmul
când vântul furios l-a-mpins,
s-ajungă unde-mi este dorul.

Îmi arde inima-n iubire
cu jarul înteţit imediat,
doresc un strop de fericire,
în dragostea-mi far' de păcat.

Din infinitul de iubire,
dă-mi Doamne picul cel dorit,
s-alung-acea nefericire,
unindu-ne-n amorul infinit.

Atunci când ne vom şti destinul, versuri Constantin Gavrilescu

Când oare ne vom ştii destinul
și sufletul va fi-mpăcat,
cu cel ce stabileşte drumul
să ne ferească de păcat?

Când firul vieţii tumultoase
se depănă după mosor,
iar visele-s încă frumoase
și mai trezesc fiori de dor?

Atunci când ne vom şti destinul
vom şti şi calea de urmat,
și vom lăsa în urmă gândul
și freamătul cel disperat.

Pe drum, noi nu ne vom abate,
fiind larg deschis spre fericire,
făcut-a Dumnezeu dreptate,
calm, revărsând a Sa iubire.

Dar poate ne vom şti destinul
când viața ni s-a terminat,
și-n suflet vom avea regretul,
că-i prea târziu, şi am plecat.

Şi ninge iar, versuri Constantin Gavrilescu

Şi ninge iar,
acum, în primăvară,
cum numai iarna
doar mai ninge,
îmi pare chiar
că fulgul se prelinge,
să-l pot cuprinde-ncet,
în palma mea fierbinte.

Cu mintea-mi de poet
din nou las să se vadă
cum vor rămâne scrise
momente de sfârşit,
a iernii ce-are-acuma
de drept zile proscrise,
în versuri tumultoase
de netăgăduit.

Ai fost frumoasă Iarnă,
mereu la fel vei fi,
dar Primăvara doamnă,
de-aici te va goni,
să zbori spre lumi,
departe, unde ţi-e locul sfânt,
ca Primăvara iarăşi
să vină pe Pământ.

Şi ninge iar,
acum, în primăvară,
cu ultima zvâcnire
a iernii pe Pământ,
curând vedea-vom iarăşi
frumoşi muguri în floare,
ce va renaşte viaţa
cu tainicul descânt.

Călător pe praf de stele, versuri Constantin Gavrilescu

Călător pe praf de stele
trăiesc dorurile mele,
scriu cuvinte şi dezleg
vise ţes într-un întreg.

Nu mă satur de colind
galaxia mea e-n gând,
ziua doar mă pregătesc
cum la noapte o s-o iubesc.

Călător sunt zi şi noapte,
aud ale sale şoapte,
le percep ca o chemare
spre dragostea mea cea mare.

Fug, alerg cum fuge gândul,
ocolesc întreg Pământul,
spre iubirea mea cea dulce
ce-a rămas, nu se mai duce.

Călător pe praf de stele
trăiesc dorurile mele,
împlinind noapte de noapte
dragostea cântată-n şoapte.

Mugur de iubire, versuri Constantin Gavrilescu

Eşti mugurel firav pe ram,
Gingaş, plăpând, şi mititel,
Crenguţa are, dar eu n-am,
Atâţia muguri de mister.

Eşti un boboc de trandafir,
Ce-aşteaptă-n roua dimineţii
Să dea un altfel de sens vieţii,
Şi de aceea, nu mă mir.

Eşti ţelul fericirii mele,
Noroc că-n cale mi-ai ieşit,
Cum iese luna dintre stele,
Atunci când ziua s-a sfârşit.

Şi până dis-de-dimineaţă,
Când soarele va răsări,
M-iau dulcea porţie de viaţă,
Din nou să simt că pot trăi.

Eşti mica-mi clipă de voinţă,
Sărut să-mi dai, şi pot să mor,
De am noroc să-mi fi şi soaţă,
Nu-mi mai doresc decât amor.

Vreau să-nţeleg sensul suprem,
Destinul cel ursit că mi-a sosit,
Şi de aceea, azi nu mă mai tem
De judecata din zenit.

O, brad frumos - versuri Constantin Gavrilescu

O, brad înalt ce-o viaţă stai
oriunde-n lume ca un crai,
semeţ şi mândru îmbrăcat,
în cetina-ţi verde smarald.

De ploaie nu eşti apărat,
dar când ninsoarea te-a-mbrăcat
eşti tocmai bun de admirat,
păcat că eşti sacrificat!

Nu-ţi fie teamă c-ai să mori,
iubire vei primi din zori,
şi-n jurul tău roi-va sori
aprinşi de fete şi feciori.

În iarnă vei fi fericit,
că-n viaţa-ţi scurtă ce-ai trăit,
de Moş Crăciun împodobit
în locuri publice gătit,
vei fi de toţi sărbătorit.

Numai nopţile pot spune, versuri Constantin Gavrilescu

Numai nopţile pot spune
Câte-n tain-aud plângând,
Somnul uneori răpune,
Rămân vise strânse-n gând.

Le învăluie-n tenebre
Prin cotloane-ntunecate,
Şi-n fiorii de trezire...
Vântul le strânge pe toate..

Şi tot noaptea se înalţă,
Rugi spre cerul cel senin,
Pe când somnul lin îngheaţă
Al durerilor suspin.

Stau călugări în altar,
Glăsuind cu a lor şoapte
Rugi, ce nu sunt în zadar...
Dumnezeu face dreptate.

Taina-n nopţi, înfrigurată,
Se ascunde şi suspină,
Dar va fi oare vreodată
Scoasă-n Lume la lumină...?

Numai nopţile pot spune
Câte inimi frânte sunt,
Multe lacrimi vor rămâne
Neştiute, pe Pământ.

Spre tine-alerg, versuri Constantin Gavrilescu

Spre tine-alerg
de când iarna m-a gonit
cu dor în gând să merg,
în primăvară la iubit.
În drumul meu culeg
un ghiocel bogat,
ca-n părul tău să-l leg
astăzi, pe înserat.
Mi-e vântul aliat,
mă poartă-n adiere,
căci este-adevărat,
nu-i loc de-ntârziere.
Spre tine-alerg
chip dulce îngeresc,
mă lasă să culeg
iubirea-ntr-un întreg.
Mă voi opri o clipă
la tine să privesc,
sub cerul de oglindă
să-ţi spun că te iubesc.
Spre tine-alerg
azi, când iarna a trecut,
cu dor în gând să merg,
să-ţi fur primul sărut.

Colindând cu leru-i ler, versuri Constantin Gavrilescu

Sub a iernii vrajă sfântă,
Dalbe flori lucind din cer
Cad în jocul ce ne-ncântă,
Colindând cu leru-i ler.

Prin troienele de nea
Vin copiii pe la poartă,
Pe-nserat a ne ura
Să-mplineasc-a noastră soartă.

Geru-afară iar se joacă,
Şi pe geam pune steluţe,
De la pom se rupe-o cracă
Scuturând nea pe hăinuţe.

Sub a iernii vrajă sfântă
Dalbe flori lucind din cer,
Cad în jocul ce ne-ncântă,
Colindând cu leru-i ler.

Eu tot sunt vinovat, versuri Constantin Gavrilescu

De m-ai iertat, să ştii că nu e bine.
Nu-mi merit soarta, nu sunt împăcat.
Nu-mi merit şansa de a-mi mai rămâne...
Păcatul săvârşit, nu este de iertat.

Nu am ştiut că dragostea răneşte,
Părerile de rău n-ajută la nimic,
Că ţi-am greşit, nu e doar o poveste,
De timpul trece, păcatul nu-i mai mic.

De m-ai iertat, şi vrei ca să mai stai
Cu mine, chiar dacă drumu-am rătăcit,
Tu crezi că merit şansă să-mi mai dai?
Rămâne-mi-vei alături pe drum la infinit?

De ce lăsăm noi valul să ne tot ducă-n larg?
Nu-ţi merit eu iertarea, nu meriţi tu durerea,
De ce pierdem busola, şi nu avem catarg ?
Mai bine lăsăm viaţa s-aducă vindecarea.

De ţi-am greşit, să ştii că-mi merit soarta,
Iubirea este fructul de multe ori oprit,
Am săvârşit păcatul, iubirea-i înşelată,
Iertarea dacă vine... eu tot sunt vinovat.

Când sufletul va înflori, versuri Constantin Gavrilescu

Când sufletul va înflori
deschisă-i calea spre iubire,
în zorii zilei fără nori
palpită inima-n neştire.

Va curge sângele prin vene
înflăcărat de focul firii,
şi-n veci de veci el va rămâne,
simbolul veşnic al iubirii.

Amorul va striga din nou,
va chiui de bucurie,
va-ntoarce cerul un ecou
ca-n toată lumea să se ştie.

Când sufletul va înflori
aşa cum înfloreşte-o floare,
va fi şi azi cum a fost ieri,
va fi acea iubire mare.

Lasa-vom poarta inimii
deschisă larg ca să primească,
fiorii dragostei dintîi
şi viaţa să ni se-mplinească.

Iarna e zână frumoasă, versuri Constantin Gavrilescu

Din văzduh omăt frumos
Ca-ntr-un vis în derulare,
Lin se-aşterne dar vânjos
Într-un strat moale şi mare.

E ca-n basmul cel citit,
Şi văzut cu ochii minţii,
De suflet va fi simţit,
Tot mereu de-alungul vieţii

Din văzduh se cerne iară
Staraturi, straturi de fulgi vii,
De cu zori şi până-n seară,
Şi-apoi Doamne, să te ţii...

Toate-s troienite iară,
Un feeric peisaj,
Dar nu pentru prima oară,
Am venit la vernisaj.

Iarna e zână frumoasă
Ca un vis plăcut, dar rece,
Copiilor nu le pasă
Când la joacă s-or întrece.

Oda fulgului de nea, versuri Constantin Gavrilescu

O fulg micuţ de nea,
tu cobori uşor din ceruri,
şi-aluneci lin pe palma mea,
iar eu-ţi acord onoruri.

Încet pluteşti, eşti obosit,
te-aşezi pe palmă liniştit,
dar într-o clipă a pornit
un strop de apă, te-ai topit.

O fulgule micuţ de nea,
aşează-te pe faţa mea,
să-ţi simt răcoarea-n răsărit,
căci doru-mi arde inima.

Aluneci lin, din cer venind
cu vântul care s-a pornit,
eu te privesc cu drag zâmbind
cum te cobori din cerul viforît!

O fulgule proaspăt sosit,
tu eşti iscoadă din zenit,
şi primul care a vestit
sosirea iernii... în sfârşit.

Poemul rozei, versuri Constantin Gavrilescu

Frumoasa mea din vise se arată,
E trandafirul nunţii... la altar,
În alb, mireasă, pură toată,
Zâmbind la cer primieşte-n dar

Simbolul dragostei aprinse,
Un roşu trandafir ca-n paradis,
De ramele tabloului cuprinse
Stau trandafir, şi fata mea din vis.

Ea vine-n fiecare zi pe înserat,
Nu are voalul de mireasă ridicat,
Uşor păşeste în ungherul minţii,
Spre a-mi şopti în taină de-ale vieţii.

Cei dincolo de pânza înrămată?
E doar iluzia că am trăit odată
Iubirea, o poveste minunată,
Păstrată-n inimă, curată.

Frumoasa mea din vise se arată
În fiecare noapte la culcare,
Privesc la chipul ei de fată...
E trandafirul, e regina floare.

O poveste-n toamna vieţii, versuri Constantin Gavrilescu

O poveste de iubire
spusă-n toamna inimii,
a trezit spre împlinire
azi, o nouă dragoste.

O poveste de iubire
spusă-n toamna vieţii mele,
a trezit în mine dorul
cel înscris de mult în stele.

Iar povestea de iubire
cu arome argintii,
în poiana din pădure
îmi şopteşte c-ai să vii.

Şi povestea de iubire
scris-acum în toamna vieţii,
înflori-va fericire
iar în suflet, chiar în pragul dimineţii.

Oh! Povestea de iubire
ce mi-e dat să o trăiesc,
azi, adus-a împlinire
şi dorinţă. Te iubesc.